Blogu’ lui Zeffy

Am ajuns acasă de la Iaşi, unde mă voi muta de duminică. Adică am prins cămin bun în T17 (căminul ăla renovat). Camera arată nesperat de bine. Ce înseamnă norocul chior. Eram al şaselea pe lista de cazare şi cum un tip din faţa mea nu era, am prins această cameră. Noroc chior..

Dar să vorbim despre ziua de azi. Mai am puţin şi termin cartea de Shalom Alehem (”Halal de mine, sunt orfan”), o carte foarte bună, despre care voi vorbi într-un alt post.

Să revin la ziua de azi. Am ieşit de dimineaţă spre cămin cu minunatul tramvai 13 (da, număr norocos). Îmi compostez biletul frumos, mă aşez pe un scaun cu o valiză lângă mine când vine un nene ce se uita tâmp la mine şi-mi cere biletul. Îl arăt, îmi zâmbeşte şi-şi ascunde legitimaţia. Mă duc la cămin unde nu mai era acea coadă ca în ziua precedentî când a trebuit să stau multe ore în picioare la rând să intru. Azi era cu foaie de ordine, foarte bine organizat. Mă duc o iau pe Ilona (o colegă de generală, liceu şi acum facultate) şi pe mama ei şi plecăm spre facultate. Tot tramvaiul 13, acelaşi tip, aceeaşi cerinţă, acelaşi bilet compostat (bilet cu două călătorii).Îmi zâmbeşte ironic şi pleacă. Ajung la facultate. Secretariatul se deschide la 12, ne enervăm plecăm. Mă duc la Facultatea de Fizică să văd dacă s-au afişat cazările pentru fratele meu. Nu erau încă (nu înţeleg de ce studenţi cu media peste 9.50 nu au cazare!!!!! Asta se întâmplă la Cuza!!). Plec. Merg o staţie pe jos, mă plictisesc şi mă sui în tramvaiul 13. Acum am bilet nou (albastru). Îl compostez. Vine tipul. Râde. Mi-a zis că niciodată nu a verificat de trei ori aceeaşi persoană şi respectiva să aibă bilet (uite ţeapa!!). Cobor în Târgu Cucu şi mă reped la un magazin unde văzusem cu o seară înainte o pereche de blugi. Nu-mi veneau. La magazinul de vis-a-vis aveau adidasi ce-mi plăceau. Nu am găsit nicio pereche care să-mi vină. Mă duc să-mi iau un ziar. Îmi iau Gazeta Sporturilor (era singurul ziar de azi). Avea talon. Îmi lipsea un număr să câştig nu ştiu ce premiu. Mă enervez arunc ziarul.
Mă reîntorc la cămin, tot cu acelaşi tramvai, fără să mă mai controleze nimeni. Urc în cameră (etajul pe scări.
Read the rest of this post »

După o pauză de câteva luni m-am gândit să reînvii fluturele negru. Era obosit şi luase o mică vacanţă. Acum a revenit în forţă, aducând cu el un nou post. (cele vechi sunt aici)
Autoarea noului text despre Fluturele negru este Marcela (şi aşa de abia a început să scrie pe blog).

Te-ai gandit vreodata ca dragostea poate fi asociata, identificata chiar ,cu un fluture? Fragila, efemera, trecatoare, dar in mod paradoxal poate fi asemeni unui copac, cu radacinile adanc infipte in pamant, care creste, se dezvolta, da fructe…TRAIESTE!
Dragostea vine cu aripile-i fragile si casante, se aseaza la tine la fereastra si asteapta ca tu sa deschizi geamul, ca ea sa se poata strecura in viata ta. Pe moment, nu ii simti prezenta, dar pe masura ce trece timpul, ai senzatia ca mai exista ceva (sau de ce nu , cineva) langa tine. Nu-ti poti da seama exact cine sau ce e, ce vrea de la tine, ce vrea in schimbul unor sentimente frumoase, contradictorii.
Fluturasul asta plin de nazbatii e cu doua fete; bineinteles ca iti arata intotdeauna aripile frumoase si colorate. Ce nu stii tu este ca are o pereche dubla de aripi…acele aripi reprezinta partea mai intunecata a sa. Ai putea spune ca iti releveaza doua din cele 7 pacate ale sufletului omenesc: furia si gelozia.
Aceste “sentimente” rup sufletul omului, sa zicem indragostitului in bucati…asemeni unei flori lasate in bataia vantului, a ploii…ii asterne o umbra, un val gros de intuneric asupra ochilor.
Omul trebuie sa stie cand sa-si dea acel val jos, cand sa alunge sau sa primeasca fluturele aducator atat de noroc,cat si de ghinion din sufletul sau si sa deschida ochii…sa priveasca lumea din jur…persoanele in special.
Sa stie sa dea sufletul si inima cand fluturele isi face cuib in sine insasi…

{original}

Mersi mult de tot Marcela pentru reînvierea spiritului fluturelui şi mai mult ca sigur vor mai veni texte despre fluturele nostru negru…

Şi am ajuns şi acest colţ de rai numit Suceava. Bineînţeles că poluarea oraşului m-a întâmpinat, dar şi o aglomeraţie de maşini care mai mult stăteau decât se mişcau (nu ştiu de ce am avut senzaţia că am ajuns în Bucureşti). Minunaţi şoferi pe acolo. Vreo 10 semnalizau dreapta mergeau stânga, dar ce să le faci, are tata bani (şi maşină cu număr de Italia, dar asta se întâmplă şi prin Botoşani(cred că e vreun virus ceva).
Nu prea am avut timp să mă plimb prin oraş, dar nu prea am văzut nimic nou pe acolo (n-am mai fost de prin primăvară). Mi-a plăcut restaurantul unde am mâncat, Total Chagall (mai sus de Universitate).
O altă chestie care m-a mirat este că era mai cald decât în Botoşani, deobicei e invers. (Marcela degeaba m-ai criticat că eram îmbrăcat subţire, că frig mi-a fost în Botoşani)…
Bun. Să vorbesc despre autogară, microbuze, autocare… Încep cu super oferta din autogara Suceava

Mă sui în microbuz, mă aşez pe primul scaun găsit liber şi încerc să profit de drum să mai dorm puţin. Într-o staţie oarecare se suie o tanti ce nu vroia să ocupe un loc prin fundul microbuzului. Şi a început să mă tot lovească cu poşeta şi să ţipe prin microbuz cât de nesimţiţi sunt tinerii din ziua de azi. În tot acest timp refuza pe orice persoană care se oferea să-i dea locul. Mai puţin eu. Înţeleg că într-un tramvai/autobuz trebuie să cedezi locul că nu e vina ta că e plin ochi mijlocul de transport, dar într-un microbuz de ce? Să stea în braţe la şofer dacă nu-i convine!! Data viitoare dacă vede că nu sunt locuri să nu se suie, e mai uşor şi pentru ea şi pentru ceilalţi călători. Duduia a coborât la Salcea (mai puţin de 10 km de Suceava), dar dacă poate să facă scandal de ce nu…

Încerc s-o înţeleg.. nu pot.. poate voi puteţi…

Urăsc subiectivitatea! Urăsc să recomand ceva (fie o carte, un film, o melodie) deoarece ştiu că va fi cel puţin o persoană care-mi va spune că nu se merită, deci mă feresc deseori de aşa ceva. Dar acum am să vă recomand un blog al unui prieten care se recomandă de la sine. Alex Sârbu este un tip idealist, care tot timpul vrea perfecţiunea. De câteva ori am avut plăcerea să lucrez cu el la diferite proiecte şi am realizat că dacă nu pui şi suflet în tot ce faci, deagaba ai talent. Aşa e Alex, pune suflet în tot ce face.De un lucru sunt sigur:dacă va avea timp de blog acolo va fi ceva frumos, ceva special, dar nu pentru toţi…

Intraţi şi voi…un click aici sau copy http://alexpoesis.wordpress.com/ …

Alex, multă baftă şi încă odată felicitări pentru Drama (au câştigat festivalul Licart).

Se ia o strofă şi se spune la status….

In orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana
Orasenii, pe trotuare,
Merg tinandu-se de mana,
Si-n orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana,
De sub vechile umbrele, ce suspina
Si se-ndoaie,
Umede de-atata ploaie,
Orasenii pe trotuare
Par papusi automate, date jos din galantare.

Şi apoi urmează discuţia (băgătorul în seamă e x proprietara statusului e Y)….

X: imi place ca voi toti puneti la status
X: versuri
X: dar poetii ii creditati mai greu
X: slava domnului ca bacovia nu vrea copyrights
X: ca iti ardea fundu acuma
Y: de fapt poezia e de ion minulescu
X: sau ala
X: doua jucarii stricate
X: mio amintesc
X: din variantele de bac
Y: matei..nu te mai baga gratuit in seama
Y: de fapt se numeste acuarela

Mulţumesc prietenei mele care mi-a dat discuţia şi mi-a demonstrat încă odată înţelepciunea unora…

Despre Blogtoşani 6- “Dăruieşte din inimă”. Câteva date statistice (furate de aici):
Buget:620 ron
Pachete cu rechizite/mâncare: 20
Plase cu haine:12.
Asta a însemnat donaţia noastră în cifre, dar gestul este dincolo de aceste numere seci. Cred că dupa vizita de azi de la centru de plasament înţeleg sută la sută semnificaţia replicii din reclama Mastercard …

Pentru mine nu a fost prima dată când am intrat în acel centru de plasament şi ştiam ce mă aşteaptă. Data trecută ştiu că am plecat trist de acolo pentru că aceşti copii nu ştiau să zâmbească. Speram ca azi să fie altfel. Speram ca ei să fie veseli, doar le dădeam ceva, nu le ceream. A fost ca la şcoală. Mă sperie această atmosferă, mai ales când nu suntem acolo.
Cum a fost…Mai întâi m-am dus cu Dida să vorbim cu cineva responsabil şi să ne anunţăm venirea.Tanti s-a speriat un pic, dar i-a trecut repejor şi ne-a dat indicaţii cum să facem.Ne-am întors la grup şi la plasele noastre. Apoi i-am recuperat pe rând pe Teofil, Vlad , Cristi, Andra şi sora ei, Delia şi Petronela… Şi am intrat.. am dat pungi în stânga şi în dreapta, am pus plasele cu haine într-un loc bun (sper să ajungă la copii hainele).
Nu mă aşteptam la mulţumiri, ci doar zâmbete. Nu le-am primit. Le-am căutat cu privirea, dar pe cele care le-am zărit erau timide şi triste. Doar câteva fete mai mari râdeau pe acolo, dar puştii pe care îi vroiam zâmbitori tăceau… Am ieşit puţin dezamăgit.. Cineva să-i înveţe să-i zâmbească!!!!! Trebuie să ştie şi asta. în rest bine crescuţi… ne-au salutat, ne-au mulţumit..

Apoi ne-am dus la suc.Enjoy ne-a primit cu braţele deschise. Ne-am simţit bine am şi făcut şi live blogging. Când a venit şi tura mea şi a lui Cristi laptopul a rămas fără baterie!!. Apoi film, la care eu nu am mai fost.
Înainte să-mi zic concluziile toate felicitările mele Didei ce-a care muncit foarte mult pentru asta. Nu în ultimul rând, mulţumiri tuturor celor care au donat, dar şi celor ce s-au implicat!
Concluzii.. Nu va fi ultima acţiune de genul acesta.

p.s.1 Fundul Didei a fost vedeta zilei
p.s.2 Pozele mele le găsiţi aici
p.s.3 Live blogging-ul este aici
p.s.4 Baftă la şcoală celor care o încep mâine

Particip la un concurs de la PcNews, ce sună interesant.. detalii aici

Şi a venit timpul celei de a şasea întâlnire a bloggerilor din Botoşani… dar de data aceasta va fi una mai specială. Ne-am hotărât să ajutăm copiii dintr-o casă de plasament.Toate detaliile se găsesc aici

Enjoy!

NE VEDEM LA ANU’

De ce în tot oraşul nu este apă, iar pe Unirii fântânile arteziene funcţionează fără nicio problemă?