Ziua de cultură
Azi este Yom Ha’atzmaut, ziua independenţei statului Israel. Acolo se fac grătare, toată lumea se distrează. Aşa că şi eu am decis că ar fi timpul să mă mai cultivez şi eu niţel. Ce putea fi mai bun decât o piesă de teatru şi un concert.
Piesa de teatru. Titlul:”O poveste foarte simplă” şi chiar aşa a fost. O piesă cu un subiect simplu, nu prea încurcat, cu actorii din Botoşani dând tot ce era mai bun din ei pe scenă. Motto-ul piesei a fost chiar titlul ei, iar o replică celebră de acuma prin Laurian a fost :”Cartuş, du-te-n măta!” (Cartuş fiind câinele, rol foarte bine executat de Mişa.. ce mişto lătra).
Apoi în jur de ora 20, m-am îndreptat spre concertul lui Goran Bregovic. A fost foarte tare frate!! Omul ăsta ştie să facă atmosferă chiar şi atunci când plouă cu găleata. Trebuiesc apreciaţi şi cei din Drama Club care mi-au făcut seara una foarte specială. Mersi ![]()
Ce mai e de zis. A fost frig, a plouat, m-am distrat :d
A da, păcat că erau multe chestii galbene pe acolo, şi Stix tot n-am cu cine să votez
later edit: postul a fost scris aseară, dar în loc de Publish, am dat Save ![]()
May 9th, 2008 at 4:22 pm
de fapt, daca-mi dai voie sa te corectez… ieri a fost
May 9th, 2008 at 8:06 pm
citeste later edit
May 10th, 2008 at 9:44 am
aia a aparut dupa ce am comentat eu
acu e bine :-*
May 16th, 2008 at 3:35 pm
eu am pierdut concertul lui Bregovic de la Iasi pe motiv de Oneg Shabat, ca au lungit studentii israelieni rugaciunea pana ni s-au lungit urechile de foame, plus discursurile vizitatorilor inainte de Birkat ha Mazon, ca sa nu se ridice lumea de la masa inainte sa vorbeasca invitatii.:((