Gest frumos
Am ieşit azi din casă şi nu spre meditaţie sau spre şcoală, ci să mă plimb de nebun prin oraş şi să fac nişte poze, că-mi luasem şi aparatul. Aceleaşi clădiri triste, aceiaşi oameni trişti, oarecum grăbiţi şi bineînţeles acele persoane şmechere de fluieră fetele pe stradă. Totul într-un singur loc, Pietonalul Unirii. Acest axis mundi al oraşului, locul unde tot tânărul visează să ajungă, locul spre care se fac pelerinaje întregi, un loc ce şi-a pierdut însemnătatea…
Oricum nu se întâmplă nimic nou în acest loc, deci multe de vorbit n-ar fi. Coadă imensă la covrigi, pietrele sunt ocupate, biciclişti câţi vrei, gardieni ce se plimbă patrulează sunt “câtă frunză şi iarbă”, dar totuşi azi s-a întâmplat ceva. Dar ce-am văzut şi am să scriu mai jos, era în drum spre meditaţie…
Pe o bancă, mai retrasă, parcă de tot ce se întâmplă în jur, uitată de lume, stătea o bătrânică. Stătea acolo singură, în lumea ei, în amintirele ei. Un puşti de vreo 10 ani, să fie, ce se juca cu o minge prin preajmă o loveşte . Ea nu schiţează niciun gest, nici nu răspunde scuzelor copilului. Copilul a plecat cu tatăl lui spre Biserică, unde era un domn ce vindea flori de primăvară.După vreo 5 minute, acelaşi puşti se duce la bătrână şi-i întinde timid florile. Doamna a schiţat un zâmbet, iar în ochii ei se năştea o lacrimă.
Eram înainte de pregătirea de la fizică, aşteptând un coleg să-mi aducă un caiet. N-am putut să fac o poză cu toate că aveam aparatul în mână. Pur şi simplu, n-am putut. Am realizat că mai există oameni pe lumea asta şi sper ca puştiul să fi înţeles gestul făcut. Cine ştie de când, respectiva bătrâna n-a mai primit un buchet de flori? Nimeni nu poate şti când va fi următoarea dată când aceasta va zâmbi sau va lăcrima că cineva s-a gândit la ea…
Mult mai pe seară, după vreo 3-4 ore de la aceasta, banca era ocupată de nişte tineri, ce fluierau fetele ce treceau pe acolo, nimic nemaiamintind de bătrână, copil, flori… banalul cotidian acaparase tot…
Explore posts in the same categories: Ideile mele, botosani oras frumos
April 14th, 2008 at 8:16 pm
Bun venit on Earth!!!! Bun venit printre noi, cei care, totusi, mai putem PRIVI IN JUR!!! Continua!
April 14th, 2008 at 10:12 pm
cu o floare nu se face primavara, dar totusi poti aduce zambetul pe un chip trist…pacat ca nu sunt prea multe persoane care mai fac astfel de gesturi
April 15th, 2008 at 2:48 am
Zeff, eşti tare! O fotografie pe tema asta mergea mult mai bine - ştii tu, o imagine face cât o mie de cuvinte - :D, dar mă mulţumesc şi cu imaginaţia mişcată de cuvintele tale. Bravo!
April 15th, 2008 at 8:35 am
Te-am mai citit eu ..asa putin…sa vad …oare ce mai gandeste un tanar de varsta ta.Uitasem…dar abia acum mi-ai placut Zeffy …
Continua…Nu toti pot sa vada lacrima…
Si mai da-l naibii de aparat foto….
Ce lacrima ar mai fi ramas…???
April 15th, 2008 at 5:26 pm
Va multumesc pentru aprecieri.
April 16th, 2008 at 2:05 pm
frumoasa poveste da peste ani poate si copilu va sta pe banca fluierand fete…iar el nu mai va aminti de copilul de altadata…si ink ceva…chiar imi place gestul copilului…:,):)
April 16th, 2008 at 11:16 pm
imi pare bine ca in botosani mai poti vedea asa ceva, chiar daca rar caci aici, in Bucuresti, inca nu am vazut(si nu ma refer la lacrimi, ci la un gest frumos, facut din inima, fara sa astepti altceva).
April 17th, 2008 at 8:30 am
ma mir ca mai exista oameni in Bucuresti