Blogu’ lui Zeffy

Da. Adica nu, fara diacritice.

Stau. Da, da (cu glas de bunica)…Da. Chiar asta fac. La absolut orice gand, nu tresare nici un fir de par , nici ala nu e in stare sa “gandeasca”. Fac un efort eroic si-mi pun mana pe frunte. Iti vine sa crezi ca scriu despre mine? Ard.

Intotdeauna mi-a placut expresia asta cand eram mica si aveam febra. Mama era ingrijorata, se uita la mine cu un fel de ironie care spune “Eu sunt mama, eu stiu” si-mi zicea:

-Arzi…

Ard si ieri, dar nu ca azi. Ard si azi, dar nu la fel. Ard si maine…Dar inghet. Stii, daca iti pui mana pe frunte cat ai febra si incerci sa vorbesti cu peretii, iti raspund. Iti spun SIGUR ca vor raspunde. Mie imi raspund mereu.

Cand imi pun mana pe frunte, simt o explozie de piscaturi mititele pe palma, parca vreau sa-mi fac singura rau. Cand eram mica stateam ore-n sir cu palma lipita de fata mai-mai sa ma-ncalzesc un pic. Prin nu-stiu-ce filozofie credeam eu ca daca pui palma pe frunte iti faci febra. Adica, nu ai febra si apoi vezi ca ai febra, e efectul invers.

Zeffy imi multumeste. Deja e un punct in minus ca i-am scris nick-ul cu Y. Dar…Hai sa-i spunem Liviu. Sa vedem ce se intampla.

O sa se supere pe mine dupa asta, dar…Ma risc, ce naiba. Nu ne impacam noi pan’la urma?

Parca ne ascundem cu totii. Eu sunt Leda…El e Zef. De ce sa nu fim Ruxandra si Liviu? Sau Marghioala si Grigore? De ce ai nevoie de un alt nume?

-Fiindca…

-TACI!

Fiindca e mai cul sa ai nick, de-aia. Ei, rahat.

Dumnezeu sa-mi pazeasca copiii, ca am sa le pun niste nume de o sa ma injure toata viata.

A spus ca i-am deschis ochii, mi-a spus ca are tot timpul. I-am spus ca, de fapt, timpul ne are pe noi. E ciudat ca folosesc “noi”-ul…Dar tot suna impersonal. Dar timpul chiar ne are. Si ne pune mana pe frunte de fiecare data cand ne simtim perfect, numai ca sa ne faca febra. Numai ca sa fim constienti  ca avem febra. Ca ardem-inghetam…

Uite, asta se numeste crimagandit. Exact asa se cheama.

Simt cum fereastra se aproprie si gandul mi-e departe. Simt cum mancarea nu intra in sistem si nu vrea sa ofere energie in schimb. Simt cum dragostea (Dragostea fizica nu difera cu nimic de o cantitate enorma de ciocolata, din punct de vedere chimic) ma prinde de picior.

Cand cineva te prinde de picior, primul impuls e sa-ti folosesti mainile si celalalt picior ca sa te eliberezi. Dar cand esti paralizat, esti nevoit sa privesti cum esti prins.

Leda. Pentru Liviu.

This entry was posted on Monday, February 18th, 2008 at 9:43 pm and is filed under Ideile altora. You can subscribe via RSS 2.0 feed to this post's comments. You can comment below, or link to this permanent URL from your own site. Your comments will appear immediately, but I reserve the right to delete innapropriate comments.